Prelucrarea metalelor reprezintă o îndeletnicire străveche, iar acest meșteșug este deseori asociat cu etnia romă. În zilele noastre, meșteșugarii fierari sau căldărarii sunt tot mai rar întâlniți, chiar și în spațiul rural, deoarece, pentru generațiile tinere, practicarea acestei meserii nu mai prezintă interes.

Unul dintre cei care au decis să ducă acest meșteșug mai departe și să îl ridice la rang de artă este Lali Gabor.

Lajos Gabor, cunoscut publicului ca Lali,  s-a născut pe 1 martie 1968, în satul Haieu/Băile 1 Mai, din județul Bihor, dar mai apoi părinții lui s-au mutat în Crăciunești, județul Mureș, „Ierusalimul țigănesc” cum îi zice el.

Este țigan căldarar, tinichigiu și fierar, însă talentele lui Lali nu se opresc la meşterit. Îndemnat de un profesor universitar, acesta a ţinut, într-un cadru neconvențional, o cafenea, cursuri gratuite de limba romani timp de un semestru.

A jucat și într-un reality show TV, intitulat „Fifty, Fifty”. Emisiunea urmărea aventurile lui Lali şi ale actorului Vasile Blaga, trimişi „pe teren” să vândă produse la târguri, să supravieţuiască în Delta Dunării, ba chiar i-au trimis în vizită la închisoare.

La școală n-a mers mult! Are doar 8 clase, dar este un bun povestitor și un foarte bun meseriaș. Meseriaș în cupru și aramă. Din mâinile sale, ies adevărate opere de artă: pălării, frapiere, cupe, vioare, o pereche de pantofi, o piramidă, etc.

Artistul căldărar Lali Gabor, din neam de gabori tinichigii, a învăţat de mic să modeleze cuprul de la tatăl său, care îl lua lângă el la forjă imediat ce venea de la şcoală. Acolo şi rămânea până seara târziu, să prindă secretele.

Cu foc, ciocan și nicovală, a creat felinare medievale pentru parcuri din Elveția, unde a fost lăudat pentru realizarea acestor lucrări edilitare extrem de complicate. Ingineri specialişti în prelucrarea metalelor nu au fost în stare să redea întocmai, folosind tehnică de înaltă performanţă, modelul felinarelor medievale din parcurile elveţiene. Dar singur, Lali Gabor a reuşit să îndoaie cuprul cum nici măcar imprimanta 3D nu a putut să o facă. Doar cu foc, ciocan şi nicovală, Lali a demonstrat cât de valoros poate fi meşteşugul ţiganilor gabori atât de apreciat în Vestul Europei.

Cu toate acestea, în România, Lali consideră că nu e atât de apreciat. Deseori, a fost discriminat, în propria țară. Artistul căldărar povestește cum a fost refuzat de taximetriști să îl ia în cursă. Sau cum o dată ajuns la hotel, i s-a spus la recepție că nu sunt camere disponibile, dar ulterior, sunând de pe telefonul mobil, acesta a aflat că de fapt, erau! Tot așa, intrase o dată într-o farmacie cu soția sa îmbrăcată în straie țigănești. Imediat a apărut un tânăr farmacist ca nu cumva aceștia să fure ceva de acolo. Stigmatizarea aceasta o trăiește de câteva ori pe zi și spune că deja s-a scârbit!

Chiar dacă este unul dintre puţinii ţigani căldărari care au mai rămas în viaţă în România, talentul său este mai apreciat în țări precum Norvegia sau Suedia, unde este cunoscut drept „omul cu pălărie“ sau „îmblânzitorul focului“.

A participat la nenumărate festivaluri de artă tradiţională organizate în aceste ţări, în care a aflat că plata nu se face neapărat în bani, iar zâmbetul de mulţumire al oamenilor este mult mai preţios decât coroanele suedeze.

I-a fost greu să scape de sentimentul de discriminare cu care trăiește zilnic în România. Nu ușor a priceput că echipajul de poliţie care-l însoţea pe străzile din Kwam (Norvegia), o făcea de fapt pentru a-l proteja: „Plecam noaptea pe la două şi mergeam la culcuş pe jos când numai ce văd poliţia în spatele meu. Eram cu pălărie mare de gabor, specific ardelenesc. Mă, acum mă apucă dracii, aveam în minte comportamentul miliţiei de pe vremea lui Ceauşescu. În fine, am zis că n-au ce să-mi facă. Dar ştiţi ce s-a întâmplat? Acei oameni ştiau de mine şi au venit în spatele meu să mă ocrotească pentru ca vreo maşină sau vreun TIR să nu mă lovească. Atunci când am intrat în curtea pensiunii au dat drumul la girofar şi m-au salutat cu mâna. Despre asta este vorba“, a povestit Lali într-un interviu marca Adevărul.ro.
La noi în țară, meșterul a avut mai puține aprecieri de acest gen. Lajos Gabor a participat în 2019 la bienala Art Encounters de la Timişoara, unde, împreună cu artişti norvegieni şi suedezi, a fost invitat să restaureze elementele metalice decorative din parcul castelului Huniade din oraşul de pe Bega.

 

De la Muzeul Țăranului Român la Calvin Klein

 

Un alt exemplu de meșter căldărar care se ocupă cu îndeletnicirea metalelor este Victor Clopotar. Artistul de etnie romă s-a născut în 1981, la Brateiu, un sat de lângă Mediaș, județul Sibiu, într-o familie de căldărari care s-a ocupat cu prelucrarea cuprului, alamei și argintului din cele mai vechi timpuri.

A rămas printre puținii în viață care mai practică acest meșteșug însă. Așa cum povestește chiar el, în 1986, erau 200 de familii care se ocupau cu această îndeletnicire. Astăzi mai sunt doar șase.

A învățat de mic meseria. După vârsta de 5 ani, când a murit mama lui, obișnuia să stea mai mult pe lângă tatăl său, de frică să nu îl piardă și pe acesta. În doar doi ani s-au prăpădit trei membri ai familiei: bunicul, bunica și mama sa. Tatălui său nu i-a fost ușor și a început să bea mult alcool. Micul Victor, speriat că îl poate pierde și pe acesta, nu îl lasă singur deloc. Așa se face că era mereu în preajma ciocanului și nicovalei, învățând încet-încet meseria de căldărar.

La doar 9 ani a făcut singur, fără ajutor din partea tatălui, primul său cazan pentru țuică de 10 litri. La vârsta adolescenței deja participa la târguri meșteșugărești unde vindea obiecte făurite de el. Dar și-a dat seama că taxa pe care o plătea pentru câteva zile de târg era prea mare și nu renta afacerea. Așa că s-a apucat să vândă la drumul mare, unde deține o parcelă.

De asemenea, merge destul de des la Muzeul Țăranului Român, în București, unde are o tarabă, la care vinde împreună cu soția sa. Nu l-a învățat nimeni „marketing”, „management”, sau „business development”, dar toate astea le are în sânge. Discută cu fiecare om care trece pe la taraba lui în parte, fie că ia ceva, fie că nu. Dă explicații cum a fost făcut obiectul sau recomandări. Pentru că știe bine că nu e suficient doar să faci un lucru bine, ci acesta mai trebuie să aibă și o poveste în spatele lui.

Puțini știu că poți duce la el orice obiect din metal care necesită reparații. Așa a devenit și bijutier: Victor Clopotar a început să își expună bijuteriile, dar și obiectele decorative create de el pe site-ul Meșteshukar Butiq, o întreprindere socială care lucreaza pentru revalorizarea meșteșugului tradițional rom. Linkul îl aveți aici: https://mbq.ro/product-category/decoratiuni-pentru-casa/.

Iar anii au trecut și Victor Clopotar a devenit cunoscut, nu doar în România, dar și peste hotare. Este invitat la cele mai importante expoziții din lume în New York,  Viena, Londra, sau Veneția. În 2012 a fost selectat de designerii de la Calvin Klein pentru precizia milimetrică cu care lucrează.

Este prezentat și de Michelangelo Foundation, unde cea mai recentă colecție a sa poate fi văzută aici: https://www.homofaber.com/en/ecollection/corizom-743

Dar pentru el toate acestea nu sunt foarte importante, deoarece faima nu e ceva ce a căutat anume în viață. Mai important a fost ca ceea ce iese din mâinile sale să fie bun, frumos și util. Însă cel mai important lucru a fost și este familia și cineva care să ducă tradiția mai departe.

Din fericire, a avut noroc și pe acest plan. Victor Clopotaru, are un fiu de 18 ani și două fiice. Fiul îi poartă și numele (Victor) și destinul, el fiind la rându-i meșter în prelucrarea metalelor.

 

Traian Căldărar, este un alt meșter din Brateiu, județul Sibiu. El a învățat acest meșteșug la vârsta de 4 ani. Pe lângă meseriaș iscusit, a devenit consilier local şi încearcă să-şi sprijine cât de mult poate comunitatea. Cazanelele, ceaunele sau ibricele făurite de el au ajuns până dincolo de ocean, unde, într-un restaurant din Portland, Statele Unite, proprietarul avea amplasat, într-un colţ, un cazan de țuică  făcut de Traian, din care îşi servea clienţii. „De mic copil sunt căldărar, asta e o meserie care se transmite din generație în generație și anume, noi de mici copii stăm lângă cei mai bătrâni, deja consacrați în lucru. Eu am pus mâna pe ciocan de la patru-cinci ani, cum e și al nostru, cel mic, care vine și el. Deja la 13-14 ani am început să stăpânesc meseria” spune Traian.

Un alt meșteșug vechi este împletitul din răchită. Aceste îndeletniciri sunt întâlnite cel mai des în rândul rudarilor, o subcategorie a etniei rome. Răchita este o specie de salcie cu frunze înguste și lunguiețe cu ajutorul căreia meșterii obțineau împletituri de diferite mărimi și forme. Printre cele mai populare obiecte lucrate manual din răchită sunt coșurile. Răchita, se recoltează toamna și se depozitează în spații aerisite pentru a împiedica mucegăirea. Răchita se sortează pe dimensiuni și grosimi în așa fel încât să corespundă solicitării produselor ce se vor realiza.

Zoltan Bojody, din comuna Viișoara, județul Cluj, face parte din a treia generație de împletitori din răchită. Părinții și bunicii lui aveau aceleași îndeletniciri. Zoly a colaborat cu designerii suedezi Mattias Rask și Tor Palm pentru Vienna Design Week și Stockholm Design Week și este membru Meșteshukar ButiQ. După căsătorie, necesitatea unui trai mai bun l-a împins pe Zoltan să înceapă să culeagă răchită și să își dezvolte abilități în vederea practicării acestui meșteșug. A împletit primul coș la vârsta de 22 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is registered on wpml.org as a development site.