Lăutarii au fost personaje prezente de-a lungul timpulului la numeroase celebrări și sărbători. În ziua de astăzi, puțini sunt cei care mai practică și duc mai departe acest tip de muzică tradițională. Însă, pentru a înțelege mai bine istoria acestor muzicanți, trebuie să ne uităm la câteva dintre tarafurile și lăutarii care au făcut istorie. 

 

Fie că vorbim de sărbătorile de la curțile domnești, de nunți, botezuri sau înmormântări în curțile sătenilor sau de petrecerile din localuri celebre precum „Capșa” sau „Caru’ cu Bere”, lăutarii romi erau personaje nelipsite și extrem de căutate datorită talentului nativ muzical și a felului în care întrețineau atmosfera. „Nu există petrecere fără lăutari,” spune Viorel Cosma, autor al volumului „Lăutarii de ieri și de azi”.

Barbu Lăutaru, pe numele lui adevărat Vasile Barbu, considerat „primul mare artist popular român”, s-a născut într-o familie veche de robi lăutari din Moldova. Încă de tânăr a început să colinde meleagurile unde tatăl său era deja cunoscut, însă și-a construit propria faimă datorită numeroaselor instrumente muzicale la care cânta precum scripca, cozba sau naiul și a stilului unic în care aborda piesele populare, jocurile și horele. Cum nu a putut fi egalat de niciun alt cântăreț al vremii, Barbu Lăutaru cânta în hanuri și la adunări populare, la petreceri particulare, în grădini publice și la baluri. Într-un astfel de peisaj, Barbu l-a întâlnit pe Franz Listz, celebrul pianist și compozitor maghiar, pe care l-a impresionat cu măiestria și talentul său, iar acesta din urmă i-ar fi spus lui Lăutaru, „ești un adevărat artist!”.

Pe Dona Dumitru Siminică nevoia l-a adus la București. Dintr-o familie veche de muzicanți, acesta s-a mutat la București în anii ‘40 pentru a căuta de lucru pe șantierele din capitala în care se construia masiv. În paralel cu zidăria, Dona învață și vioară de la tatăl său și își înființează propriul taraf, cu care cântă în diferite locuri din piețele Bucureștiului.

Vocea lui androgină fermeca publicul, iar Dona Dumitru Siminică a ajuns cunoscut ca un solist excepțional care excela în interpretarea cântecelor lăutărești de jale. Tocmai de aceea, era o adevărată luptă între localurile mari ale capitalei ca să îl aibă pe scenă. Este, de asemenea, primul lăutar care a înregistrat muzică lăutărească în limba romă.

Johnny Depp descria Taraful Haiducilor din Clejani ca un tren de mare viteză: „S-a dus! Nici nu ști ce s-a întâmplat lângă tine”. În străinătate, erau cunoscuți ca Taraf de Haidouks și sunt considerați unii dintre cei mai remarcabili lăutari romi. Au apărut în filme precum „The Man Who Cried” alături de Johnny Depp sau „Le Concert”, de Radu Mihăileanu, au fost premiați cu trofeul BBC World Music Award și au ajuns un fenomen la nivel internațional. Însă asta a fost la mult timp după ce au început.

Taraful a început ca o trupă lăutărească în Clejani, acolo unde aproape toate familiile rome sunt formate din muzicieni și artiști. Taraful s-a născut din nevoie mai mult decât orice, pentru că era cunoscut că cine știe cânta, n-are grija bani. Norocul le-a dat ocazia de a cânta în perioada comunistă nu doar la nunțile și botezurile din zonă, ci și peste hotare, o dată la Geneva și mai apoi la Paris, însă adevăratul succes l-au cunoscut în 1990, când doi impresari belgieni care văzuseră potențialul tarafului au venit special la Clejani după ei, să le propună să colaboreze. Așa a apărut Taraf du Haidouks, o trupă de 12 muzicanți din Clejani care au ajuns să aibă concerte unul după altul în Europa, America și Asia.

În România, din păcate, n-a existat mare interes în acea vreme pentru această trupă, însă străinii erau fascinați de capacitatea de improvizație a lăutarilor, de personajele în care se schimbau aceștia pe scenă și felul liber și vibrant de interpretare a cântecelor tradiționale. Toate acestea fără ca unul dintre ei să fi învățat teorie muzicală.

În prezent, Taraful Haiducilor încă activează și are concerte în țară, însă puțini dintre membri originali mai sunt parte a acestuia. Cei vârstnici au fost înlocuiți de generația tânără, iar unii dintre foștii haiduci, așa cum este Ioniță Manole (cunoscut astăzi ca Ioniță de la Clejani), și-au început propriile tarafuri și trupe.

În funcție de persoana pe care o întrebi, Damian Drăghici este faimos fie pentru trupa de muzică lăutărească pe care a înființat-o, Damian & Brothers, cu care a avut colaborări cu cei mai mari artiști ai industriei muzicale românești, fie pentru podcastul de pe Youtube, acolo unde strânge milioane de vizualizări și are invitați din toate domeniile și industriile.

Fugit la 19 ani din România comunistă, Drăghici ajunge să își folosească talentul muzical ca să supravietuiească în Grecia, unde cânta la nai la mese și în baruri. Se întâmplă ca acolo să fie descoperit și să îi fie oferită o bursă la Berklee Music College din America, una dintre cele mai mari universități private de muzică din lume. Ajunge să colaboreze cu casa de discuri Sony Music și, implicit, cu nume precum Joe Cocker, James Brown, Cindi Lauper și să facă parte din Paul Winter Consort, colaborare în urma căreia are și un premiu Grammy.

Întors în România, Damian Drăghici a adăugat realizări în portofoliul propriu. A înființat Damian & Brothers, o trupă de muzică lăutărească împreună cu care a avut numeroase colaborări cu artiști precum Smiley, Delia, Andra, Loredana sau Dan Bittman. A avut o scurtă carieră în politică, iar, mai apoi, s-a concentrat pe muzică și afaceri. În paralel, a început un podcast extrem de urmărit, care îi poartă numele, unde are invitați diverși cu care abordează o multitudine de subiecte.

Cântecele lăutărești tind să fie cele intrerpretate și acum câteva secole, cu mesaje universale despre dragoste, trădare, tristețe, durere sau supărare. Intepreții însă s-au schimbat. Apuse sunt vremurile în care lăutarii erau robii boierimii. Astăzi, aceștia au afaceri, cântă peste tot în lume și se folosesc de tehnologie pentru a crea o astfel de muzică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is registered on wpml.org as a development site.