Romii, cei dintâi lăutari
S-aude o vioara, s-aude un țambal
S-aude vocea unui lăutar…

(Trec țiganii)

Din cele mai vechi timpuri și până acum, romii au fost considerați unii dintre cei mai fini muzicanți, cei dintâi lăutari. Deși muzica pe care aceștia o cântă s-a modificat considerabil de-a lungul timpului, felul în care sunt organizate grupurile muzicale precum tarafurile și instrumentele pe care le folosesc îi disting pe muzicanții romi de restul artiștilor. De la lăutari la curțile boierești până la maneaua religioasă care este astăzi populară în unele comunități penticostale, muzica romă a parcurs numeroase etape.

Încă de pe vremea regilor și a împăraților, romii sunt cunoscuți pentru muzica lor și dintotdeauna au fost solicitați pentru a însufleți diverse evenimente și sărbători.

În timpul robiei în Moldova și Țara Românească, muzicienii romi, denumiți și lăutari, aveau privilegii de care țăranii români nu se bucurau.

Termenul de lăutar răsună de-a lungul secolelor și este un reper temporal și un personaj reprezentativ pentru istoria muzicii.

Când romii au început migrarea de pe teritoriul Indiei, ei au fost influențați cultural și muzical de țările pe care ei le-au traversat, iar aceste influențe se regăsesc și astăzi în muzica lor la nivel lingvistic și instrumental.

Stilul muzicii lor are origini orientale, dar oscilează de la ritmurile indiene și maneaua turcească la flamenco-ul din Spania.

Potrivit Speranței Rădulescu, etnomuzicolog, muzica lăutărească a fost clădită în principal pe improvizație și talentul nativ al romilor. La început, în România, muzica lor s-a dezvoltat în curțile caselor țărănești și avea un caracter uniform prin faptul că nu se ținea cont de regiunea culturală a țării. Se cânta din voce, iar acompaniamentul era produs ad-hoc, cu ciocanul și nicovala fierarului, linguri și tobe improvizate.

În perioada regimului comunism din România, populația romă nu era considerată o minoritate etnică, prin urmare nu se putea vorbi de o muzică care să le aparțină și, din acest motiv, o parte din lăutarii romi susțin că nu există muzică țigănească.

Muzica profesionistă a romilor însă implică mult mai multe instrumente, oameni organizați în ansambluri sau tarafuri. Ea se diferențiază în funcție de regiune. În provinciile multietnice precum Transilvania, muzica lor prezintă influențe maghiare și românești, prin urmare nu seamănă aproape deloc cu cea din Sud, unde etnia predominantă este română.

Secole de-a rândul, muzicienii romi au jucat un rol deosebit în păstrarea tradițiilor celorlalte comunități, cântând la evenimentele lor.

Un exemplu confirmativ este grupul Fanfara Transilvania din Cugir, județul Alba.

Noi cântăm folclor din Transilvania și Moldova, iar uneori la nunți suntem nevoiți să abordăm și folclor din regiunile (Banat, Muntenia, Maramureș), dar în general ne descurcăm pentru a cânta folclorul din toate zonele României pentru că provine din țara noastră,” spune liderul grupului. Ansamblul este format din 10 membri rezultați din generații de muzicieni romi cu legături de rudenie (frați, verișori, unchi). Rădăcina acestei familii de lăutari se află în județul Vaslui, unde bunicii lui Nicolae Gălan, liderul grupului, au avut 12 copii care au dus mai departe cântecul tradițional.

Pentru ca tradiția să se păstreze și în Cugir, fiecare copil este îndemnat să învețe să cânte la instrumentele de fanfară.

În tradiția țigănească, la înmormântări, lăutarii romi sunt prezenți pe toată perioada priveghiului până la înhumare și rolul lor este de a păstra amintirea vie a defunctului și a menține neamul unit. Versurile cântecelor de jale spun povestea celui care a trecut în lumea veșnică, iar prin vocea lăutarului se trasmit mesaje imaginare și se creează un dialog între decedat și familia acestuia.

În rândul populației rome, muzica uneori deține și rolul de a-i atrage pe aceștia în casele de rugăciune. Unii preoți protestanți, denumiți și pastori, au transformat predicile muzicale bisericești în manele creștine, fapt care a determinat o strângere laolaltă a romilor penticostali.

Muzica tradițională lăutărească s-a degradat remarcabil după revoluția anticomunistă din anul ‘89, când publicul a început să se reorienteze către un nou gen muzical, atât de controversat și astăzi, maneaua.

Mulți dintre lăutarii au evoluat lent dinspre tradiție spre modernitate și s-au acomodat acestui nou curent.

Din trecutul îndepărtat, adeseori, romii au fost nevoiți să se adapteze la condițiile și politicile impuse de un anumit teritoriu. Astfel, ei au ajuns să-și însușească credințele, muzica și modul viață corespunzător locului în care se stabileau.

Așa cum fiecare zonă a lumii are propria cultură, tradiții și obiceiuri, în muzică sunt diferențe în structurile melodice și ritmice de la o regiune la alta. De aceea, este aproape imposibil să definim parametrii unui stil muzical care aparține exclusiv minorității rome.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is registered on wpml.org as a development site.