Fiecare obiect făcut de mâna meșteșugarului e unic. O lovitură de ciocan mai sus, alta mai jos, dar niciodată la fel. Multe comunități rome se mândresc cu meșteșugul pe care îl practică de generații întregi și pe care încearcă să îl mențină viu și în zilele noastre. Atât timp cât romii căldărari continuă să existe, cafeaua la ibric și țuica la cazan nu va deveni o poveste!

Romii căldărari din satul Brateiu, județul Sibiu, sunt o comunitate atipică, în care pasiunea pentru vechile tradiții meșteșugărești înlocuiește ideea preconcepută că romii sunt leneși și își câștigă traiul necinstit. Această comunitate este cunoscută pentru prelucrarea cuprului si se încăpățânează să transmită din generație în generație această meserie veche de sute de ani.

În mare parte, satul trăiește din fabricarea și vânzarea cazanelor de țuică, a ibricelor de cafea, a tigăilor și a altor obiecte utile în orice gospodărie. Meșteșugul la romi reprezintă un aspect fundamental al identității culturale. În secolele XI-XII, când romii au fost capturați și înrobiti, dialectul, portul și întreaga identitate, au fost înlocuite cu meșteșugul.

În comunitatea din Brateiu, meseria este chiar o carte de vizită. Isoc Căldărar, cel mai vârstnic rom din sat, își amintește de perioada nomadă Şi iarna am trăit în cort, ţineam animale şi atunci, porci, cai, şi când plecam, plecam cu tot. Porcii îi mânam pe jos înaintea noastră. Cu cortul umblam prin toate satele. Căruţa nu avea coviltir, căldărarii au căruţa fără coviltir. Când ploua, puneam cortul imediat. Iarna, dădeam zăpada deoparte şi atâta loc făceam cât puneam cortul. În 20 de minute era instalat“(sursa adevărul.ro). În acele timpuri, au fost prelucrate cele mai trainice cazane de țuică, care rezistă până astăzi.

Romii din Brateiu folosesc aceleași instrumente, material și aceleași modele ca strămoșii lor, care au fost robi meșteșugari pe moșiile aristocraților din Transilvania.

Printre uneltele folosite de căldărari pentru a făuri obiecte din cupru sau alamă se numără ciocanul și nicovala. Cu ajutorul lor, o simplă bucată de metal se transformă într-un obiect de uz casnic.

Copiii căldărarilor învăță de la 5-6 ani această meserie. Mâncarea la ceaun, o eternă actualitate, a luat naștere tot în vremuri nomade, iar, odată cu ea, s-au format ceaunarii, o comunitate de romi care lucrează în special cu aluminiul și metalele neferoase pentru a produce renumitul „ceaun”.

Astăzi, procurarea materiei prime a devenit mult mai costisitoare decât în trecut și, prin urmare, romii ceaunari încearcă să obțină aluminiul de la ceaunele mai vechi ale oamenilor care nu le mai folosesc. În satul Toflea, judetul Galați sau Pârâul Sec din județul Bacău există încă aceste comunități care fac cu pasiune acest meșteșug. Argintarii formau pe vremuri elita popoarelor migratoare, fiind percepuți ca meșteri dintr-o clasă socială superioară. Aurarii, care adunau marialul valoros din nisipurile apelor, constituiau principala lor sursă de aprovizionare.

În gospodăriile bunicilor, coșurile, covețile și fusele erau deseori întâlnite. În prezent, aceste obiecte sunt pe cale de dispariție, la fel ca și comunitatea care le confecționează: rudarii. Aceștia se diferențiază de țigani prin simplul motiv că ei nu cunosc limba țigănească și sunt complet integraţi din punct de vedere socio-cultural în mediul contemporan. Pe vremuri ocupaţia lor era prelucrarea lemnului, a lutului, a fierului sau munca în minele de aur. De-a lungul timpului, rudarii şi-au abandonat meseriile tradiţionale, datorită posibilităţilor din ce în ce mai restrînse de a-şi vinde produsele.

În majoritatea comunităților tradiționale de rudari, doar cei mai în vârstă continuă să practice acest meșteșug. Pentru cei tineri, migala lucrului manual nu trezește curiozitatea.

Dar cum meșteșugul a pus baze temeinice în identitatea și cultura romă, el a fost ridicat la rang de artă de către o rețea de meșteri din România. Aceștia, în colaborare cu designeri din țară și străinătate, și-au propus să creeze colecții de bijuterii și obiecte de design interior, sub eticheta „Meșteshukar ButiQ”. MBQ este o întreprindere socială care dorește să revalorizeze și să reinterpreteze meșteșugurile tradiționale rome și să lupte împotriva percepțiilor stereotipice.

Venitul generat din vânzarea acestor produse merge spre comunitățile tradiționale de romi.

Printre meșterii care și-au păstrat îndeletnicirile și sunt parte activă în cadrul inițiativei MBQ se numără Victor Clopotar (căldarar), Nicu Drăgan (cioplitor/lingurar), Zoltan Bojody (împletitor) și Radu Ion (argintar).

Atenția către artizanat ne apropie de oamenii și poveștile care stau în spatele unor creații.

Fiecare obiect făcut de mâna meșteșugarului e unic. O lovitură de ciocan mai sus, alta mai jos, dar niciodată la fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is registered on wpml.org as a development site.