Cortorarii sunt o comunitate de etnie romă din inima Transilvaniei care au drept avere Tahtaiul, un pocal de argint care este echivalentul unui titlu nobiliar și se lasă moștenire din generație în generație. Factor decisiv în negocierile dinaintea unei nunți, motiv de asasinare, dezbinare, conflicte familiale și blesteme, Tahtaiul dictează existența comunității de cortorari și stabilește ierarhia în cadrul acesteia.

 

De mult, când romii se deplasau dintr-o parte în alta cu căruța și trăiau în corturi, a apărut numele unei mici comunități în rândul lor care a influențat tradițiile romilor. Aceștia sunt Cortorarii și reprezintă singura comunitate din inima Transilvaniei a cărei avere constă într-un TAHTAI. Tahtaiul este un pocal de argint și valoarea lui oscilează intre 100.000 și un milion de euro.

Unii romi susțin că pe vremuri, din aceste pahare beau regii pentru care lucrau strămoșii lor, iar aceștia îi răsplăteau pe meșteșugarii iscuți, oferindu-le un pocal. Tahtai-ul este echivalentul unui titlu nobiliar, iar cei care îl moștenesc, moștenesc și povestea. El asigură existența unei comunități, decide statutul, partenerul de viață și nivelul de respect. Valoarea lui nu este dată de materialul din care este înfăptuit, ci de numărul de generații pe care le-a traversat.

Potrivit unor cortorari, din pocalele vechi s-au rupt bucăți foarte mici care au îngropate cu proprietarii lor. Astfel, semnul de pe pocalul actualului posesor îi amintește acestuia de legătura cu strămoșii lui. Într-o lume care e în continuă mișcare și schimbare, pentru această comunitate aparte, tahtaiul simbolizează o permanentă siguranță și stabilitate.

La negocierile matrimoniale, familia fetei trebuie să evalueze pocalul potențialului mire. Există o ierarhie dată de calitatea, mărimea și mai ales vechimea lui. Cu cât este mai valoros tahtai-ul, cu atât mai mulți bani oferă mireasa. În tradiția comunității, nu se organizează cununii, tahtai-ul reprezintă garanția că mirii vor rămâne împreună. Conform tradiției, după nuntă, pocalul rămâne în familia miresii până la primul lor copil. După naștere, paharul revine obligatoriu la rudele băiatului, dar acest pahar magic instigă inclusiv la asasinare, desbinare și conflicte familiale, cum s-a întâmplat într-un sat din județul Sibiu, unde sunt stabilite aproximativ 12 familii de cortorari. Acolo, s-a petrecut un episod particular, unde părinții miresei au refuzat vehement să restituie pocalul. Tatăl baiatului l-a amenințat pe capul familiei cu moartea, însă tot nu a reușit să obțină înapoi tahtai-ul. Totul a decurs în parametri normali, până în ziua în care intenția s-a transformat în acțiune și părintele mirelui l-a înjunghiat pe tatăl fetei, apoi s-a predat poliției.

Pentru a divulga ascunzătoarea tahtai-ului, unii cortorari au fost puși sub presiunea amenințării că li se vor ucide copii. Cu toate acestea, ei nu au destăinuit marele secret.

Elisabeta Clopotar este una dintre cele mai respectate femei din comunitate deoarece soțul ei a mostenit un pocal extrem de valoros. „Un sac de pocale nu poate egala pocalul nostru”, susține ea. În perioada comunistă când tot ce era de valoare era confiscat, tahtai-ul Elisabetei a stat îngropat.

Pocalul  se moștenește pe linie paternă și doar câtiva corturari sunt mândri posesori. Alți romi din comunitate nu l-au văzut niciodată și îl consideră o invenție, o legendă. În cea mai mare parte a timpului, aceste pahare sunt invizibile. În vremea nomadă, deoarece corturarii nu aveau voie să țină obiecte de valoare în cort, le lăsau în casa unor români de încredere, care le-au păstrat cu grijă și în momentul deportării lor în Transnistria. Astăzi,  paharele multora dintre cortorari se află în continuare în casele țăranilor români, stabilindu-se astfel o legătură cu încărcătură emoțională între aceste două etnii. De asemenea, acest fapt, poate sugera și interconexiunea permanentă a romilor și a românilor pe același teritoriu.

Pocalele din argint au fost făurite de meșteșugarii din Transilvania secolelor XVII – XVIII. Se consideră că paharele fără picior aparțin unei clase superioare de romi, pe când paharele cu picior dezvăluie o clasă mai puțin valoroasă. În rândul cortorarilor, cel care își vinde paharul este exclus din comunitate până la finalul vieții, iar  generațiile care vin după el au parte de același tratament. Cine fură tahtai-ul este blestemat de romii cortorari. Acest blestem conduce la imposibilitatea fizică a hoțului de a-si trăi viața într-un mod normal până la moarte. Pocalele au supraviețuit tuturor transformărilor din viața romilor cortorari. Abilitatea detinătorilor de a păstra acest pahar cu sfințenie în pofida tuturor greutătilor și obstacolelor este de neegalat. Averea romilor cortorari nu este reprezentată de case, palate sau aur. Întreaga avere constă în acest pahar și povestea construită în jurul lui.

Tahtai-ul are un aspect cultural important pentru această comunitate unică, iar pentru ca ea să existe, pocalul trebuie să rămână în familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is registered on wpml.org as a development site.