Deși la origini este populație nomadă, comunitatea romă, în zilele noastre și în marea majoritate, este formată din indivizi cu domiciliu stabil. Castele cu turnulețe care atestă bogație și prestigiu sau case din PVC cu tavanul spart, prin curge apă atunci când plouă sau ninge, amândouă reprezintă realitatea actuală a romilor.

Romii au fost secole de-a rândul un popor nomad, fără un loc stabil. Mulţi dintre ei nu aveau locuințe şi stăteau în corturi la marginile satelor. În timpul deplasării lor, rar se stabileau în apropierea locului lor de origine. Preferau întotdeauna să se așeze acolo unde erau total necunoscuți.

La început, aceştia nu erau interesaţi de case și investeau în aur, dar, după căderea regimului comunist în România, minoritatea romă a simțit nevoia să-și reafirme identitatea și, după mai multe secole de sclavie, au vrut să-și recupereze prestigiul social pierdut. Localități precum Huedin din județul Cluj, sau Recaș din județul Timiș, sunt cunoscute pentru palatele impresionante și demonstrează acest lucru prin locuințe în culori aprinse, cu zeci de turnulețe. Pe fiecare casă a romilor din Huedin este scris, cu litere mari, numele proprietarului, luminat adesea cu beculețe multicolore. Sunt ușor de recunoscut datorită decorațiunilor exterioare în exces, statuilor și a coloanelor de marmură. Deseori, pe acoperișul vilelor sunt ornamente precum capete de lei, acest lucru evidențiind puterea și prestigiul romilor. Pereții interiori sunt carpetați cu „Răpirea din Serai”. Carpeta a devenit un simbol al kitsch-ului, însă romii fac trimitere la perioada nomadă.

Unul dintre posesorii uneia dintre cele mai mari vile din Huedin a vrut să scrie sus, pe acoperiș, „Vila cea mai tare”. S-a încurcat însă în literele de tablă si i-a ieșit „Vila cel mai tare”. Vila are la parter un salon unde încap cam 400 de persoane. Casa e gândită ca o fortăreață și a fost clădită de proprietar împreună cu meșterii lui. Când nu mai știau cum să construiască, își puneau o casetă video cu case din India și Japonia, apoi se reapucau de lucru.

Mulți romi din Huedin și-au construit aceste palate pentru a face dreptate strămoșilor lor, dar și din nevoia de stabilitate. Acest fenomen arhitectonic este reprezentativ nu doar pentru Huedin, ci și pentru comuna Buzescu, județul Teleorman, Recaș, județul Timiș sau Strehaia, în Mehedinți.

Nicolae Bușilă, „Arhitectul țiganilor”, a proiectat zeci de palate țigănești începând cu anul 1990.  Arhitectul a avut multe comenzi bizare, de la copia Capitoliului, până la fosta Bibliotecă Centrală Universitară din București. Arhitectura acestor edificii diferă de la o regiune la alta. În regiunile din Sud, palatele fac trimitere la casele tradiționale românești, în Transilvania se inspiră din arhitectura bisericilor catolice, iar, în Banat, pe cea neoclasică.

Unele palate sunt construite după o anumită clădire oficială care au avut un impact profund emoțional în viața proprietarului, cum este și cazul unui rom din comuna Buzescu, decedat în 2012, care și-a construit casa după tribunalul din Caracal care l-a condamnat la închisoare.

Unul din liderii romi din Buzescu spune că: „Primele palate au fost construite la începutul anilor 1990, când romii au reușit să-și recupereze o parte din aurul confiscat de comuniști”. Aurul era reprezentat de salbele țigăncilor cu bănuți de aur, transmise din generație în generație. Încă din vremuri nomade, ei își investeau toată averea în acele monede pentru că erau mult mai ușor de transportat.

În opoziție puternică cu extravaganța palatelor, multe familii sărace din comuna Cotlău, jud. Maramureș par să nu fi evoluat prea mult din vremea când cortul sau căruța desemnau un spațiu locuibil. Romii de aici au primit de la stat câte o colibă cu o cameră, fără gard, cu closet de scânduri şi cu perdea în loc de uşă. La câțiva km de Cotlău, în cartierul Craica din Baia Mare, realitatea este mult mai dură. Aici locuiesc aproximativ 750 de familii, iar casele lor sunt construite din mai multe materiale: carton, pânze, bucăți din uși abandonate sau cuburi de BCA. Mulți dintre ei recuperează materiale din containerele de gunoi, iarna dorm în frig și se acoperă cu țoluri. Cînd plouă, apa picură prin fisurile din acoperiş, iar ei o colectează în oale ruginite pentru a se putea spăla.

Marea lor majoritate își asigură traiul de zi cu zi căutând în containerele de gunoi, iar condițiile de existență insalubre conduc la marginalizarea completă a acestei comunități de către populație.

Prezentul în viața romilor are rădăcini rezistente în trecutul lor și, în final, această minoritate etnică, împărțită în două modalități de trai contrastante, este văzută prin aceeași lentilă discriminatorie a unei societăți libere și fără cusur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is registered on wpml.org as a development site.