România din era comunistă a fost, pentru comunitatea romă, greu de suportat. Au fost alungați prin metode violente, apoi s-a încercat atât integrarea lor în forța de muncă și în viața cotidiană a celorlalte populații, cât și „vânzarea” lor peste granițe. Ca de fiecare dată, romii s-au adaptat și au încercat să supraviețuiească noilor schimbări cum au putut mai bine.

Romii care au supraviețuit deportării în Transnistria, s-au întors în satele și orașele lor, iar mulți dintre ei s-au instalat la periferia Bucureștiului.

La instaurarea regimului comunist în România, Partidul și-a propus să uniformizeze etnic societatea românească prin „românizarea” romilor și adaptarea lor la noul sistem.

În timpul conducerii lui Gheorghe Gheorghiu Dej, s-a aplicat „sistematizarea” în masă într-o zonă din capitală, prin înlăturarea a peste 2000 de oameni, majoritatea de etnie romă, cu ajutorul grenadelor lacrimogene. Aceștia au fost evacuați din casele insalubre, încărcați în camioane și repartizați în diverse sectoare, fără ca autoritaților să se ocupe de existența lor în vreun fel. Abia la sfârșitul anilor ‘70, Ceaușescu a luat măsuri pentru a găsi soluții reale în acest sens. Până atunci procesul de integrare economică și socială a acestora nu și-a nimerit ținta. Romii nu au fost încadrați în câmpul muncii, unii dintre ei trăiau în condiții dăunătoare sănătății lor și celor din jur, copiii nu mergeau la școală, iar indicele de infracționalitate era ridicat.

În momentul când s-au opus inițiativei autorităților de a-i integra în societate, romii au devenit o reală problemă la nivel național. Măsurile aplicate uneori forțat au reușit în mare parte să-i integreze totuși în câmpul muncii. Au fost trimiși la școală, li s-a asigurat un trai decent, oferindu-le loc de muncă stabil și locuințe. S-a încercat, de asemenea, și statornicirea romilor nomazi cu scopul de a-i atrage în societate.

Sistemul de ajutor social integrat în politica lui Nicolae Ceaușescu a venit în sprijinul multor familii sărace de etnie romă. Însă, de acest ajutor au beneficiat doar romii care erau angajați și complet adaptați sistemului impus.

Pentru mulți dintre ei, sistemul economico-social stabilit de comunişti a condus la abandonarea îndeletnicirilor tradiţionale. Iar cum unele comunități au refuzat să se modernizeze, toate obiectele lor de preț au fost confiscate de către Securitate și Miliție.  În urma crizei economice, o parte dintre romi și-au adaptat stilul de viață tradițional la modern și au devenit comercianți pe „piața neagră”.

Cum este și cazul căldărarilor, o comunitate care a deprins meșteșugul din strămoși și, în ciuda obstacolelor din acea vreme, și-a apărat cu sfințenie tradiția. Aceștia confecționau cazane de țuică și le vindeau pe ascuns pentru că nu aveau „autorizație manufacturieră”.

„Tatăl meu avea autorizaţia manufacturieră, dar numai pe tinichigerie, nu pe cazane de ţuică – pentru ibrice de cafea, ceaune, tigăi, scocuri, ţesale de cal, găleţi, cazane pentru rufe. Nu aveau voie să fabrice cazane pentru ţuică, dar făceau şi le vindeau pe ascuns. Nu se găsea material, făceau din ce puteau, din obiecte vechi, din cazane de baie. În timpul comunismului, a dus tatăl meu două cazane la cineva din Bucureşti, cu trenul. În prima noapte, a sărit jos cu mama şi cu cazanele în spate cu tot, când a pornit trenul. Era Poliţia în tren. A doua seară, s-a dus din nou. A sigilat cazanul într-o cutie, însă când a ajuns în Bucureşti, au desfăcut poliţiştii cutia şi au văzut că e un cazan şi l-au confiscat. Tata a luat şi o amendă de vreo 1.000 de lei“, povestește unul dintre căldărari.

Un subiect ascuns în România comunistă a fost vânzarea romilor în țările vecine. Securitatea, cum era denumit atunci Seriviciul de Informații, a creat multiple căi de acces pentru a ajunge în Occident.

Între România și Austria s-a încheiat un acord prin care era permisă vizitarea țării a unui număr limitat de turiși români. Astfel, Securitatea a eliberat pașapoarte pentru romi cu o valabilitate de maxim 3 săptămâni.

Când ajungeau în Viena, romii erau îndrumați să-și distrugă pașapoartele pentru a putea ajunge clandestin în Germania, unde nivelul de trai era mult mai ridicat. Trecerea în Germania se făcea contra unor sume considerabile de bani.

În concluzie, în perioada comunistă, s-au făcut eforturi pentru integrarea romilor, dar și pentru reprimarea lor. Istoria acestei populații din vremurile postbelice este însă dificil de reconstituit, din cauza faptului că mulți ani în România nu a existat o politică specială pentru această minoritate etnică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is registered on wpml.org as a development site.